Dezinfecția este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate microorganismele patogene (în proporţie de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni, de pe obiectele din mediul inert. Dezinfectia se aplică în cazurile în care curăţenia nu elimina riscurile de răspândire a infectiei, iar sterilizarea nu este necesară. În orice activitate de dezinfecţie trebuie să se aplice măsurile de protecţie a muncii pentru a preveni accidentele şi intoxicatiile.

Beneficiile Dezinfecției Sistematice

Pentru o dezinfectare eficientă, echipa BMPC va interveni într-un timp scurt cu echipament modern, produse profesionale.

Solicită o consultație gratuită!

Clasificarea preparatelor dezinfectante

Dezinfectantele chimice reprezintă substanţe şi preparate antibacteriene, de diversă origine, componenţă chimică, fizică şi destinaţie.

După spectrul de activitate preparatele dezinfectante pot fi clasificate în:

După structura chimică acestea se devid în:

După direcţia de acţiune substanţele şi preparatele dezinfectate se devid în:

După mecanismul de acţiune:

După efectul final:

Substanţele şi preparatele dezinfectante trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

Dezinfecţia profilactică

reprezintă totalitatea metodelor şi mijloacelor de decontaminare care se aplică indiferent de prezenţa sau absenţa germenilor patogeni sau condiţionat patogeni în mediul ambiant, cu scopul de a preveni apariţia bolilor infecţioase.
Importanţa epidemiologică a dezinfectării profilactice constă în faptul că sursa de infecţie, fiind deseori nedepistată, prezintă pericolul în diseminarea germenilor patogeni şi condiţionat patogeni în mediul înconjurător. În funcţie de semnificaţia epidemiologică a obiectelor şi substratelor mediului, dezinfecţia profilactică poate fi aplicată temporar, periodic sau permanent.

Dezinfecţiei profilactice sunt supuse obiectele cu semnificaţie epidemiologică şi socioigienică, cum ar fi: sursele de apă potabilă, unităţile de alimentaţie publică, instituţiile de menire socială (băi, saune, bazine, gări, biblioteci, hoteluri, teatre, cămine, transport etc.), de instruire şi educaţie (creşe, grădiniţe, şcoli, licee etc.), de acordare a asistenţei medicale şi intremare a sănătăţii (spitale, policlinici, dispensare, centre sanatoriale şi de reabilitare, laboratoare, instituţii farmaceutice, stomatologice etc.), obiective cu regim strict de lucru (unităţile de producere a medicamentelor, preparatelor biologice, articolelor cosmetice şi de parfumerie, de asamblare a aparatajului şi utilajului medical, alimentar) etc.

Iradierea cu RUV se efectuează cu ajutorul dispozitivelor (iradiatoarelor), dotate cu tuburi (lămpi) bactericide, care conţin vapori de mercur.
Dispozitivele de iradiere a RUV pot avea forme variate: de perete (IRP), de tavan (IRT), staţionare (IRS), mobile (IRM) şi combinate (IRC).
Pentru asigurarea unei dezinfectări eficiente a aerului din încăperi, dispozitivele de iradiere este necesar să fie instalate din calculul 1,5 – 2 Vt la 1m 3 de spaţiu. Mecanismul de acţiune a RUV constă în denaturarea proteinelor prin distrucţia activităţilor enzimelor. Acizii nucleici sunt absorbanţi ai RUV de 10 – 20 ori mai puternici decât proteinele în zone cu lungimea de undă de 240 – 290 nm. Efectul fotochimic asupra acizilor nucleici constă în legarea ADN de o proteină cu care formează complexul ADN – proteină şi desfacerea complexului sub acţiunea RUV. Radiaţiile luminiscente reprezintă unde electromagnetice cu lungimi de undă între 400 şi 760 nm, fiind purtătoare de energie relativ mică (1 – 7 ev). Pot fi de origine naturală şi artificială. Cea mai importantă sursă naturală este soarele, care asigură fondul general de radiaţii luminoase la nivelul suprafeţei planetare. Sursele artificiale sunt numeroase. Printre cele mai importante surse artificial sunt: lămpile incandescente, fluorescente, fosforescente, arcurile electrice şi laserul.
Mecanismul de acţiune a surselor artificiale constă în efecte termice. Expunerea obiectelor, substraturilor la acţiunea, repetată şi de lungă durată (60 – 90 min) a razelor infraroşii provoacă distrugerea formelor vegetale ale microorganismelor.

Radiaţiile ionizante. Principalele radiaţii ionizante sunt:

Aceste surse de radiaţii diferă prin modul de producere, cantitatea de energie pe care o transferă şi gradul de penetrabilitate în diferite materii. Radiaţia ɑ pătrunde doar la 0,1 mm în aer şi ţesuturi, pe când radiaţiile β – la 2 – 8 cm. Radiaţiile gama şi Roentgen au capacitatea unei pătrunderi adânci în materie. Acţiune de dezinfectare şi sterilizare posedă radiaţiile β şi gama, a căror sursă o alcătuiesc radionuclidele Co 60 , Cs 137 , Sr 90 , care emit numai radiaţii β. Doza de iradiere necesară trebuie să fie de cel puţin 2,5 Mrād. Distrugerea microorganismelor are loc prin procesul de oxidare.

Ultrasunetul. Sunt utilizate instalaţii care constau din generatoare de curent electric de înaltă frecvenţă şi vibratoare care transformă oscilaţiile electrice în oscilaţii mecanice. Efectul dezinfectant este în funcţie de intensitatea oscilaţiilor, crescând odată cu numărul acestora. De regulă, se folosesc oscilaţiile piezoelectrice, cu o frecvenţă de peste 100000 vibraţii/sec. Vibraţiile acustice cu frecvenţa de la 2 x 10 4 până la 2 x 10 6 Hz sunt utilizate în dezinfectarea şi sterilizarea instrumentarului medical, veselei de laborator.

Vaporii de apă

Deosebim vapori de apă saturaţi şi vapori de apă suprasaturaţi. În vaporii de apă saturaţi, temperatura este egală cu 100°C şi corespunde unei anumite
presiuni. Vaporii suprasaturaţi se formează în urma încălzirii suplimentare a vaporilor saturaţi, fără a schimba presiunea.

Pasteurizarea

Este utilizată pentru distrugerea microorganismelor asporulate prin încălzirea lichidelor, unor produse alimentare până la temperatura de 70 – 80°C în 30 min.

Tindalizarea

Este încălzirea obiectelor în aparate speciale la temperatura de 55 –58°C timp de 5 – 6 zile, câte o oră în fiecare zi. Distruge toate formele de microorganisme.

Temperaturi joase

Congelarea artificială a germenilor patogeni până la minus 270°C nu provoacă pieirea lor, însă cu timpul numărul microorganismelor se micşorează considerabil.

Radiaţii ultraviolete (RUV)

Sunt radiaţiile cuprinse între lungimea de undă de 100 şi 400 nm şi cu încărcări mari de energie (12,40 – 3,10 ev). În funcţie de efectul principal produs asupra organismelor, RUV sunt clasificate în 3 categorii:

Acţiunea maximă bactericidă revine undelor cu lungimea de 254 – 257 nm. Eficacitatea bactericidă de 90 – 95% poate fi atinsă la acţiunea RUV cu energia de la
1,5 la 5 mk (Vt/cm 2 s) sau 1,5 – 2 Vt la 1 m 3 de aer. Pentru distrugerea formelor sporulate este necesară o iradiere cu RUV de 40 ori mai puternică decât la formele vegetative.

Radiaţiile ultraviolete (RUV) pot fi naturale şi artificiale. Cea mai importantă sursă naturală generatoare de RUV este soarele. Sursele artificiale de RUV pot fi grupate în următoarele categorii:

Metoda chimică

Metoda chimică de dezinfectare constă în utilizarea diverselor substanţe şi preparate chimice cu spectru larg sau selectiv de acţiune antimicrobiană. Este cea mai
accesibilă, datorită multitudii de mijloace şi procedee, care pot fi folosite în dezinfectare.

Iodul şi derivaţii lui (iodoforii)

Din compuşii iodului mai pe larg în practică sunt utilizaţi iodoforii (complecşi de iod cu substanţe şi preparate tensioactive, care în soluţii uşor separă iodul). Iodoforii posedă proprietăţi bactericide, fungicide, sporocide şi virulicide. Acţiunea germicidă a iodoforilor este foarte puternică, depăşind-o pe cea a clorului, de aceea se pot utiliza concentraţii mai mici de iod activ. Soluţiile iodofore, spre deosebire de iod, de regulă, sunt incolore, atoxice, lipsite de proprietăţi iritante. Bromul şi derivaţii lui

Preparate oxidofore

Un timp îndelungat preparatele oxidofore (peroxidul de hydrogen, hidroperita, permanganatul de potasiu) au avut o largă utilizare ca antiseptic.
Soluţia de peroxid de hidrogen concentrat posedă un spectru larg de acţiune faţă de bacterii, virusuri, fungi, clostridii. Activitatea soluţiilor de peroxid de hidrogen creşte odată cu mărirea temperaturii până la 50°C şi adăugarea detergenţilor în volum de 0,5%. Aceste soluţii sunt folosite mai cu seamă în dezinfectarea şi curăţarea presterilizantă a instrumentarului medical reutilizabil.

Acizii

Acizii sunt utilizaţi în amestec cu alte substanţe dezinfectante, mărind solubilitatea lor în apă. Preparatele acide sunt pe larg folosite în îndustria alimentară la îndepărtarea sărurilor depuse pe utilaje, ustensile şi conducte, de exemplu, pentru dizolvarea precipitatului de calciu din pasteurizatoarele de lapte. Folosirea pe larg în practică a acizilor minerali (clorhidric, azotic, sulfuric, nitric, cloric, percloric) şi organici (glicolic, lactic, acetic) este limitată
din cauza deteriorării obiectelor şi suprafeţelor supuse dezinfectării cu ajutorul lor. Acizii posedă proprietăţi bactericide faţă de formele vegetative, iar soluţia de 1% acid sulfuric, sau 2% de acid azotic, inactivează şi formele sporulate timp de 60 min. Acidul lactic se recomandă în dezinfectarea aerului încăperilor (10 mg la 1 m³ de aer, timp de 10 min conduce la pieirea stafilococilor şi virusului gripei).

Alcalii

Dezinfectanţii alcalini (carbonatul de potasiu şi sodiu, hidroxidul de sodiu, silicatul de sodiu, fosfatul trisodic, hidroxidul de calciu) sunt preparate sub formă de pulbere, fără miros, solubile în apă, emulsionează şi saponifică grăsimile, produc dezagregarea materiilor organice proteice şi posedă proprietăţi bactericide, virulicide, sporicide. Prezenţa substanţelor organice nu influenţează asupra acţiunii bactericide a alcalilor.

Aldehidele

Din grupa aldehidelor o răspândire mai largă în practica de dezinfecţie a obţinut formaldehida – aldehida acidului formic – HCHO, produsă din acidul metilic prin
oxidare. Formaldehida reprezintă un gaz transparent cu miros înţepător, iritant puternic al tegumentelor, mucoaselor, căilor respiratorii şi a conjunctivitelor care provoacă asfixie. Formaldehida se dizolvă foarte bine în apă şi absoarbe vaporii de apă. Este utilizată în calitate de dezinfectant şi sterilizant atât în stare lichidă, cât şi în stare gazoasă. Posedă un spectru larg de acţiune.

Fenolul

este un preparat care în nucleul benzenic conţine grupa hidroxilică. Fenolul reprezintă cristale de culoare albă cu miros caracteristic, înţepător,
temperatura de topire fiind de 43 – 54°C. Cristalele fenolice sub acţiunea luminii de zi, a aerului, umidităţii şi altor factori îşi schimbă culoarea în trandafiriu-pal, apoi în roşu-întunecat. Totodată, de menţionat că lumina şi umiditatea nu manifestă acţiune negativă asupra proprietăţilor fenolului. Din punct de vedere chimic fenolul este unul dintre cele mai stabile dezinfectante.

Pentru a asigura comoditatea în păstrarea fenolului şi utilizarea corectă a acesstuia este necesar de a-l transforma din stare cristalină în lichidă prin adăugarea a 10% apă (90 părţi de fenol cristalic şi 10 părţi apă) şi încălzirea în baia cu apă clocotitoare până la transformarea completă a cristalelor în lichid. Soluţia obţinută reprezintă acidul carbolic şi serveşte pentru prepararea soluţiilor apoase de fenol de 3 – 5%, ţinând cont de conţinutul în ea a 10% de apă. Fenolul posedă proprietăţi bactericide, virulicide, fingicide. Acţiunea sporicidă este puţin pronunţată.

Crezolul şi derivaţii lui

Crezolul reprezintă un lichid negru-cenuşiu cu miros înţepător, neplăcut. În calitate de dezinfectant el practic nu se foloseşte, fiind puţin solubil în apă (0,5%). Pentru dezinfectare se întrebuinţează compuşii crezolului cu săpunurile, alcalii şi acizii. Acţiunea bactericidă a crezolilor este cu mult mai exprimată în comparaţie cu cea a fenolului. Soluţiile de crezol de 3 – 10% sunt folosite în dezinfectarea rudimentară, în prelucrarea recipientelor (containerelor) şi suprafeţelor platourilor de colectare a deşeurilor menajere, WC-urilor, gunoiştilor, latrinelor etc. În practica dezinfectologică
se recomandă utilizarea soluţiilor crezolice de 3 – 5%, încălzite până la 45 – 50°C, deoarece odată cu creşterea temperaturii soluţiilor se majorează solubilitatea emulsiilor şi proprietăţile bactericide.

Lizolul (crezol saponificat)

se produce sub formă de lichid brun-vişiniu de marca A şi B. Lizolul de marca A („Sanitărie”) reprezintă un compus din două părţi egale de crezol şi săpun. Lizolul de marca B (naftalizol), posedă proprietăţi puternice antibacteriene. Este toxic şi deteriorează suprafeţele obiectelor tratate. Lizolul A este solubil în apă. În concentraţie de 2% este folosit în dezinfectarea încăperilor. Lizolul B este utilizat în dezinfectarea rudimentară. Ambele preparate îşi păstrează proprietăţile iniţiale timp îndelungat.

Guanidinele şi derivaţii lor

Din această grupă de dezinfectante fac parte: clorhexidinul bigluconat (gibitan), care este un lichid incolor, transparent, inodor, solubil în apă, cu proprietăţi de detergent, stabil la păstrare. Soluţiile de lucru apoase şi alcoolice în concentraţie de 0,01 – 0,5% acţionează asupra microorganismelor grampozitive şi gramnegative. Se recomandă la efectuarea dezinfectării în instituţiile curativ-profilactice şi ca antiseptic.

Alcoolii

Alcoolii reprezintă compuşi organici (hidrocarburi) care conţin grupa hidroxilă OH. Ei pot fi saturaţi şi nesaturaţi, din seria grasă (alifatică) şi aromatică a
hidrocarburilor. Se mai numesc alcooli alifatici şi alcooli aromatici. Alcoolii sunt lichide volatile, transparente, incolore, inflamabile, cu miros
specific şi gust arzător. Alcoolii se amestecă cu apa în diferite proporţii. Alcoolii şi soluţiile lor de lucru nu sunt corosive, nu deteriorează suprafeţele metalice tratate, dar totodată modifică structura cauciucului şi culorile ţesăturilor şi maselor plastice. Alcoolii posedă proprietăţi toxice, provoacă iritaţii ale conjunctivelor. Datorită proprietăţii de evaporare intensă, ei nu permit o dezinfectare cu o expoziţie de lungă durată a suprafeţelor obiectivelor, dacă acestea din urmă nu sunt scufundate pe deplin în recipiente închise. Alcoolii necesită condiţii speciale de păstrare: recipiente de culoare întunecată, etanşe, la temperatura de cameră (18 – 22°C).

Actualmente, în diferite ţări se produc şi sunt utilizaţi pe larg alcoolii: metilic (metanolul sau spirtul de lemn) – CH₃OH, etilic (etanol) – CH₃ OCH₂OH, butilic (butanol) – C₄H₉OH, vinilic – CH₃CH₂OH, izopropilic (2-propanol) – CH₃CHOHCH₃ , propilic (1-propanol sau alcool propilic normal) – CH₃CH₂CH₂OH, amilic – C₅H₁₁OH, etc.
Alcoolii posedă proprietăţi bactericide slabe, care însă se intensifică odată cu mărirea masei moleculare (Mm). De exemplu, alcoolul metilic, după acţiunea bactericidă, este inferior celui etilic, cel etilic, respectiv, celui propilic ş.a.m.d. Activitatea bactericidă a alcoolilor scade brusc odată cu diluarea lor până la concentraţia sub 50%, iar concentraţia bactericidă maximă oscilează între 60 şi 90%. În practica medicală pe larg se utilizează alcoolii izopropilic, etilic şi metilic, care posedă proprietăţi bactericide (inclusiv tuberculicide), virulicide şi fungicide, însă nu distrug sporii.

Cu cât este mai înalt gradul de poluare microbiană a suprafeţelor tratate, cu atât mai mult timp este necesar pentru mortificarea lor. De aici şi necesitatea de a supune curăţării minuţioase instrumentarul medical reutilizabil şi alte obiecte, suprafeţe înainte de dezinfectare. Micşorând numărul de microorganisme pe suprafeţele obiectelor supuse dezinfectării, concomitent diminuăm expoziţia necesară pentru nimicirea florei microbiene. La determinarea factorilor care influenţează asupra eficacităţii dezinfectării este necesar de estimat nu numai gradul de poluare microbiană, dar şi localizarea microorganismelor. Această condiţie este importantă în dezinfectarea aparatajului complicat, care dispune de canale, fusuri, comunicări (endoscoapele, fibroscoapele etc.).
Majoritatea preparatelor antibacteriene manifestă acţiune faţă de bacteriile grampozitive şi gramnegative, însă efectul bactericid preconizat al dezinfectantului
poate fi diferit, din cauza sensibilităţii diverse a microorganismelor. Prezenţa substanţelor de origine organică (sânge, excremente, puroi etc.)
diminuează într-o măsură oarecare acţiunea antimicrobiană a dezinfectanţilor. Alţi factori care influenţează eficacitatea dezinfectării sunt concentraţia
preparatului, umiditatea relativă, temperatura mediului extern şi a soluţiei de lucru. Temperatura optimă a soluţiilor de lucru este de 45 – 50°C. La temperaturi mai înalte are loc distrugerea dezinfectantului şi ca rezultat diminuarea eficacităţii dezinfectării. Una dintre cele mai complicate probleme este dezinfectarea obiectelor la temperaturi joase. Soluţiile dezinfectante, inclusiv clorigene, la temperaturi sub 15°C (V. Ţurcan, 1997) îşi pierd activitatea antimicrobiană în urma schimbării reacţiei de hidroliză a substanţelor clorigene, modificării activităţii bactericide a ionilor de hidrogen şi a gradului de fixare a clorului activ cu substratul proteic. Pentru sporirea efectului bactericid al dezinfectanţilor la temperaturi joase sunt folosite substanţe chimice – activatori (NaCl, (NH₄ )₂ SO₄ şi amonic).

Formele şi metodele de aplicare a dezinfectanţilor

Substanţele şi preparatele dezinfectante pot fi utilizate sub formă solidă (pulberi, pastile, săpun), lichidă (soluţie, suspensie, emulsie) şi gazoasă (aerosol, ceaţă). Cele mai utilizate metode de aplicare a dezinfectanţilor sunt: irigarea, spălarea, ştergerea, cufundarea, vaporizarea, pulverizarea, aerosolizarea, înmuierea, udarea, îmbibarea, stropirea, pichelarea, incluzionarea. Pentru efectuarea unei dezinfectări eficiente este necesar de a folosi cea mai
raţională formă şi metodă indicată pentru utilizarea dezinfectantului respectiv. Mai eficiente sunt recunoscute metodele de irigare şi spălare a suprafeţelor şi obiectelor cu folosirea cantităţii necesare de soluţie de lucru. Metode mai complexe cu efecacitate înaltă urmează a fi utilizate la prelucrarea
materialului şi instrumentarului medical reutilizabil. Respectarea consecventă şi structurală a tehnologiei de dezinfectare ce include metodele de curăţare preventivă, clătire, apoi cufundare şi spălare în soluţie de 1% cloramină 30 min. sau 3% peroxid de hidrogen cu 0,5% detergent (80 min) asigură inofensivitatea instrumentarului reutilizabil. Schema Spaulding prevede dezinfectarea raţională a obiectelor, aparatajului şi utilajului folosit la deservirea şi îngrijirea bolnavilor, cu respectarea metodelor de dezinfectare. La baza acestei scheme stă decontaminarea posibilă a obiectelor, care de obicei sunt divizate în trei categorii: critice, semicritice şi necritice.

Critice sunt definite obiectele care în caz de contaminare microbiană, inclusiv cu bacterii sporigene, prezintă un pericol considerabil pentru bolnavi şi personalul medical. Din această categorie de obiecte fac parte instrumentele chirurgicale, sondele, soluţiile pentru injectare intravenoasă, acele etc. Metodele de decontaminare în acest caz sunt: termică, de sterilizare chimică şi autoclavare, obiectele fiind curăţate şi eliberate de substanţe organice.

Semicritice se consideră obiectele, care sunt în contact cu membrana mucoasă şi pielea. Pe suprafaţa acestor obiecte nu trebuie să persiste microorganisme (cu excepţia sporilor bacterieni). Din categoria obiectelor semicritice fac parte: utilajul pentru inhalaţie şi anestezie, endoscoapele gastrointestinale şi termometrele. Pentru obiectele semicritice este necesară o dezinfectare de calitate înaltă, care de obicei se realizează prin următoarele metode: de autoclavare şi sterilizare rece cu glutaraldehidă, peroxid de hidrogen, alcool etilic, fenol, iodofor şi compuşii lui, urmate de clătirea şi uscarea termică.

Necritice se consideră obiectele care contactează cu tegumentele, dar nu şi cu mucoasele (mobila spitalicească, vesela, lenjeria, cărţile, manjeta tonometrului etc.). Spre deosebire de obiectele critice şi semicritice, cele necritice pot fi dezinfectate şi utilizate pe loc, fără a fi transportate în alte încăperi pentru dezinfectare.

Sensibilitatea/rezistenţa microorganismelor la dezinfectanţi

Sensibilitatea diferitor specii de microorganisme faţă de produsele dezinfectante variază considerabil. Concentraţia şi expoziţia necesară pentru mortificarea unor sau altor specii de microorganisme este diferită. Sensibilitate mai înaltă faţă de dezinfectanţi manifestă formele vegetative de bacterii, fungi şi virusuri, după care urmează M. tuberculosis şi P. aeruginosa. Mai puţin sensibile la dezinfectanţi sunt bacteriile sporulate. Este important de reţinut că utilizarea soluţiilor dezinfectante în concentraţii sub limita bactericidă favorizează formarea populaţiilor de microorganisme rezistente la aceste dezinfectante.
Rezistenţa dobândită la dezinfectanţi este determinată de mecanismul genotipic (în urma mutaţiilor ocazionale în procesul de replicare a DNC plasmidelor, cromozomilor şi transpozonilor) sau fenotipic. Rezistenţa fenotipică la dezinfectanţi se bazează pe capacitatea bacteriilor de a forma biopelicule, fixate pe diverse suprafeţe ale membranei microbiene, care limitează accesul moleculelor dezinfectantului. Problema rezistenţei microorganismelor la produsele dezinfectante necesită efectuarea unor cercetări microbiologice sistematice şi studierea mecanismelor, proceselor de formare şi determinare a rezistenţei lor.

Cauzele principale care conduc la formarea rezistenţei microorganismelor la dezinfectanţi sunt:

Pentru a nu admite formarea rezistenţei la produsele dezinfectante este necesar:

Mijloacelor de dezinfectare şi prepararea soluţiilor de lucru

Selectarea dezinfectantului, formei (soluţie, aerosol, emulsie, suspensie, pulbere, pastile, pastă, lac etc.), concentraţiei şi expoziţiei soluţiilor de lucru depinde de nivelul necesităţii de dezinfectare, de spectrul de acţiune şi sensibilitate a microorganismului, de starea obiectului, condiţiile în care se desfăşoară dezinfectarea, gradul de toxicitate, alte proprietăţi fizico-chimice ale dezinfectantului. Prepararea soluţiilor de lucru se efectuează în strictă conformitate cu cerinţele instrucţiunii metodice a preparatului, care este elaborată de producător şi aprobată de organele de resort.
Instrucţiunea metodică de utilizare a preparatului prevede prepararea soluţiilor de lucru în dependenţă de concentraţie, spectrul de acţiune (bactericidă, virulicidă, tuberculicidă, sporicidă, fungicidă) şi regimul de dezinfectare a obiectelor în diferite infecţii. Metodologia de preparare a soluţiilor de lucru este unică pentru majoritatea preparatelor lichide şi este în funcţie de cantitatea necesară de substanţă activă pentru prepararea a unui litru sau a 10 l de soluţie, în concentraţii respective.

Cerinţele faţă de efectuarea dezinfecţiei terminale

Dezinfecţia terminală se efectuează în focarele de boli infecţioase şi are ca scop întreruperea procesului epidemic, localizarea şi lichidarea focarului.
Dezinfecţia terminală în mod obligatoriu se efectuează în caz de suspecţie sau confirmare a următoarelor boli contagioase şi extrem de contagioase: pesta, holera,
febra recurentă, febra tifoidă, tifosul exantematic, febra Q (forma pulmonară), antraxul, difteria, salmoneloza, tuberculoza, febrele hemoragice de etiologie virală, lepra, ornitoza, micosporoza, tricofiţia, favus, scabia. Dezinfecţia terminală este efectuată, de regulă, de către instituţii specializate în domeniul respectiv şi de către specialişti licenţiaţi. În caz de necessitate, în dezinfectarea terminală este utilizată şi metoda de dezinfectare prin etuvă. Etuvarea este obligatorie în dezinfectarea obiectelor, articolelor, hainelor, lenjeriei, cărţilor din focarele de boli infecţioase şi secţiilor respective din IMS.

Calitatea dezinfectării terminale este apreciată după următorii indicatori:

Cerinţele faţă de organizarea şi efectuarea dezinfecţiei curente la domiciliu

Dezinfectarea curentă în focar la domiciliu este organizată de personalul medical, care a depistat bolnavul de boală infecţioasă. Se efectuează până la spitalizarea bolnavului, iar în caz de tratament în condiţii habituale – până la vindecare; în cazul purtătorilor de germeni patogeni – până la sanarea totală, iar în unele boli infecţioase (ex. tuberculoza activă) – până la scoaterea de la dispensarizare. În focare la domiciliu pot fi utilizate pe larg metodele fizică, mecanică şi chimică de dezinfectare. Este necesar de creat condiţii optime, inofensive pentru păstrarea dezinfectantelor, de exclus accesul copiilor la ele. Este important ca membrii familiei implicaţi în realizarea dezinfecţiei curente să fie bine instruiţi în prepararea soluţiilor şi efectuarea dezinfecţiei.

La efectuarea dezinfecţiei curente este necesar de respectat următoarele măsuri:

Indicatorii principali ai calităţii dezinfecţiei curente sunt:

Pentru o dezinfectare eficientă, echipa BMPC va interveni într-un timp scurt cu echipament modern, produse profesionale.

Solicită o consultație gratuită!